Autoturismele a sute de şoferi sunt puse în pericol de o lucrare ISPA, executată chiar în centrul Sucevei, dar care nu a mai fost finalizată.
La aproape o lună de la terminarea lucrărilor de înlocuire a vechilor conducte de canalizare cu altele noi, moderne, strada Ciprian Porumbescu, care face legătura între străzile Nicolae Bălcescu şi Mihai Viteazu, este încă brăzdată de un şanţ parţial astupat cu beton.
Maşini parcate pe singurul sens circulabil
În Suceava, lucrările ISPA pe partea de canalizare sunt realizate de firma germană Pfeiffer, care, după ce a înlocuit vechile conducte, a turnat un strat de beton peste cel de umplutură. Dar chiar şi după ce acest strat de beton s-a întărit, lucrarea nu a mai fost continuată, încât o stradă importantă a Sucevei este acum parţial blocată de lucrările neterminate şi care nici măcar nu mai sunt semnalizate.
Situaţia este complicată mai mult de cei care parchează pe ambele laterale ale străzii, adică şi pe singurul sens pe care se poate circula fără a da în gropi şi a risca să îţi strici maşina.
Strada va fi spartă şi a doua oară, tot anul acesta
Sesizat de situaţie, viceprimarul Viorel Seredenciuc a precizat că în mod normal cele două sensuri de circulaţie ale străzii ar fi trebuit să fie aduse la acelaşi nivel imediat după ce primul strat de beton s-a întărit.
“Chiar ieri am trecut şi eu pe acolo şi am văzut că strada nu a fost încă adusă la starea iniţială. Am să am o discuţie cu cei de la Pfeiffer chiar mâine dimineaţă”, a spus viceprimarul municipiului reşedinţă de judeţ.
Refacerea porţiunii de stradă afectată de lucrările la conductele de canalizare este cu atât mai importantă cu cât în curând, pe celălalt sens de circulaţie, vor începe lucrările ISPA pe partea de apă potabilă, strada urmând să fie spartă din nou.