Bolnavii de HIV/SIDA din judeţ nu-şi găsesc locuri de muncă, reprezentanţii asociaţiei care le apără interesele reclamând că angajatorii refuză să-i angajeze atunci când află că sunt infectaţi cu acest virus.
Conform unui raport de cercetare pentru perioada 2008-2009, realizat de Asociaţia Red Ribbon Fălticeni (organizaţia care îi reprezintă pe bolnavii de SIDA din Suceava) din cele 153 de persoane seropozitive înregistrate în judeţ, doar în jur de 15 lucrează.
„Dintre aceste persoane, doar una este angajată cu carte de muncă. Restul refuză să-şi declare statutul deoarece s-ar întâmpla ceea ce au tot păţit: să fie refuzate atunci când se află că au această boală”, a declarat Dorina Vasile, preşedintele asociaţiei.
Ea a precizat că tinerii care lucrează, majoritatea pe perioade scurte, sunt încadraţi în domeniul construcţiilor, în industria lemnului ori lucrează ca menajeri în hoteluri.
Pentru ca această situaţie să se schimbe, Asociaţia Reb Ribbon a demarat un proiect care vizează integrarea socio-profesională a persoanelor seropozitive. Concret, bolnavilor de HIV/SIDA li se vor propune posibilităţi de pregătire vocaţională adecvată abilităţilor şi nevoilor lor, scopul final fiind integrarea profesională, atât de deficitară în momentul de faţă.
Locurile de muncă, greu de găsit şi din cauza lipsei studiilor
În afara faptului că se lovesc de prejudecăţile şi intoleranţa patronilor la care merg să se angajeze, oamenii infectaţi cu HIV/SIDA mai au şi alte probleme.
Conform statisticilor, 100 dintre bolnavii de HIV/SIDA din judeţ au între 18 şi 22 de ani, iar mulţi dintre ei, şi din cauza bolii cumplite de care suferă, nu au reuşit să-şi asigure o pregătire profesională care să le ofere şanse egale de angajare.
O altă problemă pleacă chiar din interiorul familiilor din care fac parte bolnavii, în unele cazuri chiar părinţii încurajându-i pe tinerii bolnavi să nu se angajeze, pentru că altfel ar pierde indemnizaţiile de părinte însoţitor.