Cu ocazia celui de-al XXV-lea Congres Naţional de Urologie, cel mai important eveniment medical din sectorul urologic românesc, desfăşurat la Bucureşti la finele lunii mai, sub egida Asociaţiei Române de Urologie, Academia Română de Ştiinţe Medicale i-a acordat doctorului Nicolae Dobromir, şeful secţiei Urologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, o diplomă de excelenţă şi o medalie omagială.
„Consider că este o realizare a colectivului pe care îl conduc şi din care fac parte trei medici, mai multe asistente şi cadre auxiliare, care ne-au ajutat şi ne ajută în munca noastră de zi cu zi, în obţinerea performanţelor pentru care am fost apreciaţi”, a declarat ieri Nicolae Dobromir, nominalizându-i pe dr. Janin Năsăudeanu, medic primar urolog, dr. Nicolae Stoican, medic specialist urolog, şi pe asistenta şefă Iulia Csuckat.
Două lucrări de specialitate, realizate de urologii de la Spitalul Suceava
Congresul Naţional de Urologie din mai 2009 a marcat şi împlinirea a o sută de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Române de Urologie, această ediţie fiind consacrată subiectului „Aspecte clinico – terapeutice ale patologiei urologice”.
La eveniment au fost prezente personalităţi de renume din domeniul urologiei naţionale - medici cu o contribuţie fundamentală la dezvoltarea acestui sector al medicinii româneşti - dar şi personalităţi de marcă ale urologiei mondiale. Printre laureaţii Congresului s-au numărat nouă profesori universitari din ţară, şase conferenţiari universitari şi cinci medici, printre care doi din spitale judeţene.
Medicii suceveni au fost prezenţi la eveniment cu două lucrări importante – „Urgenţa Chirurgicală Urologică Versus Plavix” şi „Traumatismele Renale în Secţia de Urologie Suceava, în intervalul 1999-2008” – pe care şi-au pus semnătura toţi cei trei urologi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă. La Congres a fost lansată şi Istoria Urologiei Româneşti, în care este amintită şi Suceava.
( 2 iun 2009, 11:24:18