Începând de ieri, Grupa de Supraveghere şi Intervenţie Jandarmi Liteni are un sediu modernizat, realizat la standarde înalte în urma unei investiţii a primăriei din localitate.
Inaugurarea s-a făcut în prezenţa vicepreşedintelui al Consiliului Judeţean Suceava Daniel Cadariu, a primarului din localitate, Tomiţă Onisii, şi a reprezentanţilor altor instituţii din oraş, fiind marcată prin oficierea unei slujbe de sfinţire şi prezentarea spaţiilor în care îşi vor desfăşura activitatea de acum încolo jandarmii din Liteni.
În afara noilor spaţii de lucru modernizate, investiţia a presupus şi a amenajarea unei săli pentru relaţii cu publicul, în scopul facilitării comunicării cu cetăţenii.
După cum a precizat căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, materialele necesare lucrărilor de modernizare au fost puse la dispoziţie de primăria Liteni, în timp ce forţa de muncă a fost asigurată de jandarmi.
După inaugurare, jandarmii au depus coroane de flori la monumentul eroilor din Liteni.