Potrivit responsabililor de la CJM, într-un caz o pacientă a reclamat-o pe doctoriţa de la serviciul de radiologie că i-a vorbit urât, însă ulterior femeia şi-a retras plângerea. Într-o altă situaţie, un pacient a sesizat că medicul radiolog nu i-a eliberat filmul pe care i l-a făcut, deşi i l-a plătit, însă bolnavul nu a avut câştig de cauză, legea nefiind de partea lui.
”Legislaţia spune că filmul nu se eliberează, ci se arhivează şi se dă o interpretare. Dacă un alt medic are dubii cu privire la interpretarea respectivă, corespondenţa se poartă între medici, pentru ca bolnavul să nu mai fie iradiat. Pacientul n-a ştiut acest lucru”, au explicat reprezentanţii CJM.
Medic internist, acuzat de moartea unui septuagenar internat cu hipotermie
Un alt dosar din acest an l-a vizat pe un medic de interne, acuzat de rude de moartea unui bărbat de 74 ani. În luna ianuarie, septuagenarul a ajuns la spital în stare gravă, din cauza unei hipotermii, după ce a stat ore întregi în zăpadă, iar în urma decesului familia a acuzat medicul care l-a avut în grijă că nu a făcut tot ce era necesar pentru a-i salva viaţa. Ulterior s-a demonstrat că doctorul şi-a făcut treaba aşa cum trebuie .
„Pacientul a făcut bronho-pneumonie, avea probleme cardiace, iar aparţinătorii chiar au fost avertizaţi că la vârsta lui s-ar putea să nu reziste”, au punctat responsabilii de la CJM.
Într-un alt dosar, un bărbat care se încăierase cu nevasta, cu care se afla în divorţ, l-a acuzat pe medicul de la Urgenţe că i-ar fi stabilit femeii diagnostice false, care ar fi ajutat-o să obţină un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale. În urma cercetărilor, s-a stabilit că acuzaţiile nu au suport real.
Acuză că au suferit traume psihice după ce un laborator le-a greşit analizele
Într-un alt dosar, un pacient l-a reclamat pe medicul de familie că l-a scos nejustificat de pe listă şi că a refuzat să vină la domiciliu pentru a o consulta pe soţia sa căzută la pat.
„S-a constatat că de fapt bolnavul vroia mereu să intre la medicul de familie fără a sta la rând, deşi prioritate au gravidele, urgenţele şi apoi pacienţii cronici. În plus, nu s-a putut dovedi că medicul l-a scos forţat de pe listă, întrucât bolnavul semnase nota de transfer”, au explicat reprezentanţii CJM.
O altă reclamaţie a fost făcută împotriva unui laborator de analize medicale de către aparţinătorii unui copil, care au sesizat că unitatea de profil a greşit testele minorului. Aparţinătorii s-au plâns de faptul că diagnosticul sugerat de analize, care până la urmă s-a demonstrat a nu fi cel real, le-a provocat traume psihice.
„Conform analizelor, copilul ar fi avut un tip grav de leucemie. Ulterior, familia a repetat testele care, de această dată, s-au încadrat în valorile normale. Aparţinătorii au fost mai mult iritaţi de faptul că asistenta care le-a eliberat analizele nu a pus corect problema, întrebându-i pe aceştia ce îi dau copilului să mănânce de este aşa de bolnav. Singura greşeală a medicului de care se poate vorbi în acest caz este că nu şi-a instruit personalul”, au arătat responsabilii de la CJM.
Şi-a reclamat ortopedul fiindcă nu i-a pus piciorul în ghips
Potrivit reprezentanţilor Colegiului Judeţean al Medicilor, unul dintre cele trei dosare aflate încă pe masa de lucru vizează un medic ortoped. Pacientul care l-a reclamat susţine că ar fi avut o fractură de picior, însă doctorul nu a sesizat acest lucru şi ca atare nu i l-a pus în ghips.
Într-un alt dosar se anchetează cazul poliţistului care a decedat în spital la scurt timp după o operaţie de hernie, caz în care evoluţia spre deces a fost fulminantă. Apreciind că victima se bucura de un organism puternic, care ar fi suportat uşor boala, iar intervenţia chirurgicală era una de rutină, rudele decedatului au solicitat declanşarea unor cercetări pe linie medicală, căutând explicaţii pentru acest deznodământ fatal.
În cel de-al treilea dosar, obiectul cercetărilor îl face un medic de familie, la cererea Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, care a sesizat că acesta nu şi-a respectat orarul de lucru. În toate aceste trei situaţii CJM urmează să se pronunţe asupra verdictului.
Doctorii Cornelia Hîncu şi Cristian Humă, exoneraţi de uciderea din culpă
Anul trecut, 26 de dosare au ajuns în atenţia Colegiului Judeţean al Medicilor, dintre care în 11 se vorbea de eroare medicală. Până la această oră, toate cazurile au fost soluţionate, iar în nici unul din cele în care se ridica problema unei greşeli medicale nu s-a putut proba vinovăţia.
Concluzia că acuzaţiile sunt nefondate a fost trasă şi în două dintre cazurile puternic mediatizate anul trecut. Este vorba de cel al doctoriţei Cornelia Hîncu, specialistă în obstetrică-ginecologie, acuzată de moartea unei tinere de 27 ani, din Dumbrăveni, Maria Magdalena Birău, mamă a patru fetiţe, care a decedat la ultima naştere, şi cel al medicului infecţionist Cristian Humă, care l-a îngrijit într-o primă fază pe un tânăr de 21 ani, din Mălini, Gheorghe Sergiu Isăilă, decedat în urma unei amigdalite.
Ancheta derulată de CJM a stabilit că cei doi medici şi-au făcut ireproşabil datoria şi nu sunt responsabili de moartea pacienţilor pe care i-au avut în grijă.
Medic psihiatru, sancţionat fiindcă a cerut unor aparţinători detalii despre viaţa lor intimă
În 2008, Colegiul Judeţean al Medicilor a analizat şapte dosare care făceau referire la comportamentul nedeontologic al unor medici, cercetările finalizându-se cu două mustrări. Una dintre aceste măsuri a fost luată împotriva unui medic psihiatru, care a avut o atitudine necorespunzătoare faţă de aparţinătorii unui bolnav cu tulburări psihice. Specialistul în cauză a fost găsit vinovat de faptul că a adresat aparţinătorilor întrebări foarte personale, care nu îşi aveau rostul, despre viaţa lor.
Cealaltă sancţiune a fost aplicată doctoriţei Claudia Bîlha, de gardă în noaptea de 14/15 mai, în care o pacientă internată în secţia de Pneumoftiziologie, Speranţa Vararu, de 64 ani, din satul Călugăreni, a decedat, iar cadavrul ei a fost ţinut 12 ore în salon, alături de ceilalţi bolnavi. În această situaţie, concluzia a fost că nu s-a respectat regulamentul referitor la transportul cadavrelor.
(28 mai 2009, 11:20:42
Spitalele gem de pacienti cu virste inaintate care se plimba saracii prin spitale pe la analize de la un etaj la altul!
Inainte de '89 salvarea nici nu mai venea dupa cei care aveau peste 70 de ani!
Lumea in ziua de azi a uitat de Dumnezeu si tine neaparat sa moara in spital printre straini in loc sa moara acasa crestineste, eventual cu un preot la capatai ca pe vremuri!
Aici ma refer la cei de peste 80-90 de ani care sunt adusi si internati cu forta la spital de catre rude. Multi se spala pe maini si prefera sa-si plaseze parintii printr-un spital pt ca ei sunt ocupati cu servici-ul si shoppingul si nu au timp sa stearga la fundul tat-su sau maica-sa!