Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre transmisia şi comentatorii partidei, cei de la Sport.ro întrecându-se în gafe şi afirmaţii părtinitoare echipei gazdă.
Până şi operatorii care au filmat meciul au uitat minute în şir că pe teren se află două echipe româneşti şi au prezentat doar tabăra reşiţeană.
Şirul gafelor a început cu aproximativ 15 minute înainte de debutul partidei, când antrenorii celor două formaţii au fost invitaţi pentru scurte consideraţii în faţa camerelor de filmat. Dacă numele lui Aihan Omer a fost pronunţat corect, secundul acestuia la naţionala masculină şi antrenor al echipei sucevene, a fost botezat din Ghervan în „Ghervase”.
Asta ca să nu mai vorbim de numele echipei noastre, care pe tot parcursul meciului a fost Bucovina Suceava, titulatură la care s-a renunţat încă de mai bine de un an, denumirea corectă fiind Clubul Sportiv Universitatea Suceava.
Peste toate acestea s-au adăugat greşelile de identificare a handbaliştilor suceveni. Mitrea era Ignat, golurile lui Ignat erau trecute în contul lui Chiruţ şi exemplele pot continua.
Nici operatorii de la Sport.ro nu s-au lăsat mai prejos, şi în debutul partidei au focusat camerele de filmat exclusiv pe jucătorii şi antrenorii de la UCM Reşiţa. Au fost aproape 5 minute în care noi, cei aflaţi în faţa televizoarelor, nu am ştiut dacă handbaliştii antrenaţi de Petru Ghervan au ajuns la sală sau i-au răpit niscai extratereştrii pentru a facilita succesul gazdelor.
Comentariile de pe parcursul transmisiei au fost şi acestea cu tentă, evident pro-Reşiţa, la fel cum s-a dovedit şi arbitrajul. Sau poate echipa de filmare o fi ajuns la Reşiţa cu acelaşi microbuz cu arbitrii israelieni.
Aceeaşi indivizi ne-au anunţat că la meciul retur de duminică, în piaţa centrală din Suceava vor fi 10.000 de spectatori care vor urmări jocul pe un ecran uriaş. Probabil că cei doi comentatori ai Sport.ro şi-au descoperit şi valenţe de prezicători.
Concluzia este că am avut parte de o transmisie neprofesionistă, cu operatori care vedeau doar albastru şi comentatori care au venit fără a se documenta corespunzător.
Şi când te gândeşti că informaţiile circulă atât de uşor în ziua de astăzi.
(26 mai 2009, 12:33:23