Detaşamentul Suceava al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost alertat ieri după-amiază, în interval de mai puţin de o oră, pentru a interveni la două presupuse cazuri de înec, unul produs la Vereşti, iar altul în oraşul Liteni.
Mai întâi în jurul orei 16.00, o persoană care se afla la un picnic în apropiere de malul râului Siret, pe raza satului Bursuceni, comuna Vereşti, a sunat la 112 şi a anunţat că un tânăr care se afla la scăldat în apă a strigat după ajutor că se îneacă, după care a dispărut. Cum persoana care a sunat se afla la distanţă de locul din care s-au auzit strigătele, pompierii şi poliţiştii luau în calcul, ieri seară, şi posibilitatea unei alarme false. Totuşi, un băiat de 14 ani din localitate a fost dat dispărut după ce a plecat la scăldat, fiind probabil să se fi înecat.
Aproximativ 45 de minute mai târziu, pompierii s-au deplasat cu bărcile pneumatice şi în zona Roşcani-Liteni, unde s-a anunţat că un tânăr s-a înecat la scăldat.