Luni seară, în jurul orei 19:00, garda de intervenţie Vicovu de Sus, împreună cu serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă Bilca, au fost solicitate să intervină la Straja, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitate.
La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta în interiorul casei de locuit.
Focul a fost stins în aproximativ o oră, flăcările distrugând mobilierul şi aparatura electrocasnică din două camere.
În urma incendiului, s-au degradat şi pereţii casei, valoarea totală a pagubelor fiind estimată la circa 10.000 de lei.
„Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit provocat de cabluri electrice neizolate corespunzător”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.