O zi obişnuită de lucru pentru doctorii care activează aici înseamnă între 40 şi 60 de bolnavi, chiar dacă norma este doar de 16, şi se prelungeşte uneori până după închiderea unităţii sanitare. Pentru că aglomeraţia de la cabinetul de Oncologie îi ţine pe doctori şi peste program, femeile de serviciu sau administratorul fostei Policlinici Judeţene, care trebuie să încuie uşile, sunt nevoiţi la rândul lor să plece mai târziu acasă.
Cabinetul de Oncologie din cadrul fostei Policlinici Judeţene reprezintă ambulatoriul de specialitate al Spitalului Suceava, iar unul similar mai există doar la nivelul unităţii spitaliceşti din Câmpulung Moldovenesc. Acesta deserveşte, însă, numai bolnavii din această localitate şi din teritoriile arondate.
Peste 7.800 de suceveni, diagnosticaţi cu cancer
În total, în judeţ, sunt luaţi în evidenţă peste 7.800 de bolnavi cu tumori maligne, iar cei mai mulţi dintre ei ajung la Cabinetul de Oncologie de la Suceava, care este deservit de trei medici ce lucrează prin rotaţie şi fac cu greu faţă afluenţei de bolnavi.
„Lumea este vinovată pentru că nu stă la rând. Sunt programată de trei săptămâni, iar la ora 08.00, când am ajuns, în faţa mea erau doar opt persoane. Acum este trecut de 12.00 şi tot nu am reuşit să intru. Sunt operată şi nu mă simt bine deloc”, afirmă o pacientă.
„Ar trebui să existe o organizare, să se dea bonuri de ordine. Dar nu cred că le convine medicilor, fiindcă atunci nu ar mai putea lua înainte nici o cunoştinţă”, crede un bolnav.
Ieri, directorul medical al Spitalului Suceava, oncologul Doina Ganea Motan, a arătat că înghesuiala de la Cabinetul de Oncologie ar putea fi evitată dacă toţi medicii ar lucra după nişte liste de aşteptare şi a adăugat că le va cere acestora să le introducă.
Listele de aşteptare, o soluţie
„În ceea ce mă priveşte se face o listă şi există un număr limitat de consultaţii, pentru că nu mai pot să stau până după miezul nopţii, cum am făcut până nu demult. Bolnavilor mei li se dă chiar şi o oră aproximativă la care pot intra la consultaţii, astfel încât să nu fie obligaţi să stea la uşă. Am să discut cu cele două colege ale mele şi am să le spun să facă acelaşi lucru. Bonuri de ordine s-au mai dat în trecut, dar cel mai bine a funcţionat sistemul cu listele de aşteptare. Acestea trebuie întocmite de asistentă, care va trebui să dea dovadă de foarte multă diplomaţie. Va ieşi scandal, dar consider că este mult mai civilizat să se lucreze după ele”, a spus dr. Motan.
De menţionat că, în această vară, cadrele medico-sanitare din fosta Policlinică Judeţeană vor amenaja o intrare separată pentru bolnavii cu cancer, astfel încât în zilele în care consultaţiile de la Cabinetul de Oncologie se prelungesc până mai târziu, femeile de serviciu sau administratorul să nu mai fie obligaţi să rămână în incintă şi după ora închiderii unităţii, 20.00.