“Faptul că am reuşit să obţinem fonduri pentru toate cele 31 de blocuri la care au fost finalizate în prima etapă documentaţiile necesare reabilitării termice reprezintă un succes total al eforturilor noastre. Concurenţa este foarte mare, au venit mii de cereri de finanţare din toată ţara”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, care a dus personal documentaţia la Bucureşti.
În cadrul programului de reabilitare termică a blocurilor, locatarii plătesc doar 20% din costurile lucrărilor, 30% revenind Primăriei, iar 50% fiind bani alocaţi de la bugetul de stat.
„Această finanţare este ca un tren care nu trebuie pierdut”
În condiţiile în care preţul de anvelopare termică a unui apartament, conform estimărilor făcute iniţial, porneşte de la 12.300 de lei, ajungând până la 29.600 de lei, în funcţie de mărimea locuinţelor, structura blocurilor şi starea tehnică a acestora, partea care revine locatarilor este de 2500 – 5900 de lei.
“Poate că unora li se pare mult şi au impresia că vor ieşi mai ieftin dacă fac lucrările de izolare termică pe cont propriu. Îi asigur că în nici un caz nu vor ieşi mai ieftin decât ceea ce li se propune acum. Nu vorbim doar de o bucată de polistiren pusă pe faţadă şi o mână de var, ci de izolarea termică a pereţilor exteriori, a terasei blocului, a planşeului de la subsol, cât şi de înlocuirea tâmplăriei”, a precizat Lungu, care e dispus să meargă să discute personal cu locatarii care au nelămuriri.
“Această finanţare este ca un tren care nu trebuie pierdut. Cine nu înţelege asta acum, va regreta mai târziu”, a adăugat edilul şef al municipiului reşedinţă de judeţ.
În funcţie de aprobările finale care vor veni din partea locatarilor, lucrările de reabilitare termică a celor aproape o mie de apartamente vor fi scoase la licitaţie, pentru execuţie.
(19 mai 2009, 15:56:35