Afişele electorale lipite în altă parte decât pe panourile legale, amplasate în tot municipiul Suceava, vor atrage o ploaie de amenzi din partea Primăriei.
După ce o primă abatere a fost constatată în cartierul Obcini, unde afişele unui partid politic au fost lipite pe stâlpii de iluminat public, conducerea Primăriei Suceava a transmis un avertisment public tuturor celor implicaţi în campania electorală.
“Partidele politice şi candidaţii independenţi la posturile de europarlamentar au voie să lipească afişe doar pe cele 31 de grupuri de panouri de afişaj electoral. Dacă vom găsi afişele lipite pe stâlpi, coşuri de gunoi sau cutii de gaz metan, cum s-a întâmplat în campaniile trecute, indiferent de partid, vom da amenzi cuprinse între 300 şi 1500 de lei. Nu vom avea milă sau înţelegere pentru nici unul dintre cei care nu vor respecta legea şi hotărârile Consiliului Local”, a declarat viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi.
Acesta a precizat că lipirea de afişe electorale în alte locuri decât cele prevăzute de lege reprezintă o bătaie de joc la adresa sucevenilor, pentru că dezlipirea acestora înseamnă bani cheltuiţi inutil din bugetul local.