Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, va fi prezent vineri, la Suceava, unde va avea o întâlnire cu primarii la Palatul Administrativ. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a declarat că principala temă care va fi discutată în cadrul reuniunii va fi cea referitoare la proiectul „Utilităţi şi mediu la standarde europene”, mai exact la soluţiile care trebuie luate pentru deblocarea acestuia. „Principala problemă pe care o vom discuta este deblocarea proiectului „Utilităţi şi mediu”, să găsim soluţii pentru finanţarea dobânzilor pe care primăriile trebuie să le plătească la acest credit. Vreau să vă spun că actul normativ este în circuit chiar la Ministerul Finanţelor, pentru rezolvarea acestor probleme, atât preluarea de către Ministerul Economiei şi Finanţelor a magistralelor de gaz, cât şi găsirea unor soluţii de plată a dobânzilor la credit de către primăriile care sunt beneficiare ale proiectului. Sperăm, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, să obţinem fonduri pentru a finaliza centralele de cogenerare de la Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi”, a declarat Flutur.