Ieri, medicul a declarat că există un Ordin de ministru prin care pacienţilor cu diabet li se acordă fără plată teste pentru determinarea glicemiei şi care ar trebui fie respectat, fie înlocuit cu un altul, prin care se anulează acest drept.
„În cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, de săptămâna trecută, dr. Gabriela Creţeanu, coordonatorul judeţean al programului naţional de diabet, a insistat asupra faptului că ea, ca medic, este obligată, în primul rând, să facă ceea ce este bine pentru bolnav şi apoi să respecte fondurile alocate. Eu am transmis un material la Direcţia Asistenţă Medicală Programe din cadrul Ministerului Sănătăţii, iar acum aştept răspunsul. Nu ştiu care va fi decizia, dar după părerea mea există două posibilităţi, şi anume să se suplimenteze fondurile sau să se spună prin alt Ordin de ministru că nu se mai dau gratuit aceste teste”, a explicat Lăzăreanu.
Săptămâna trecută, Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a anunţat că bugetul alocat pentru anul în curs permite eliberarea medicamentelor gratuite către toţi pacienţii cu diabet, dar nu şi eliberarea testelor de automonitorizare a glicemiei pentru adulţi, ci doar pentru copii.
În judeţ, circa 20.000 de persoane sunt luate în evidenţă cu diabet.