Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a anunţat, ieri, prin Biroul de Presă, că s-a început urmărirea penală faţă de preşedinta Obştii Gemenea, Niculina Mihalea, cea care, susţin anchetatorii, a reuşit, pe baza unor documente falsificate, să înşele autorităţile statului şi să pună mâna pe aproape 600 de hectare de pădure, valoarea prejudiciului fiind, potrivit oamenilor legii, de peste 140 miliarde de lei vechi.
La sfârşitul săptămânii trecute, procurorii au confirmat rezoluţia de începere a urmării penale, Niculina Mihalea fiind pusă sub învinuire pentru uz de fals şi înşelăciune.
„În sarcina învinuitei s-a reţinut că a folosit documentul intitulat <Aşezământul Obştii Composesoratului> pe care l-a falsificat, în scopul inducerii în eroare a instanţei de judecată pentru obţinerea personalităţii juridice pentru asociaţia al cărei preşedinte era, şi pentru inducerea în eroare a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava în scopul validării pentru asociaţie a unei suprafeţe de 582,6 ha de pădure din fondul forestier de stat, cauzând un prejudiciu în valoare de 14.053.710,24 lei”, precizează poliţia.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor şi ai Serviciului de Cercetări Penale din cadrul IPJ Suceava.
(11 mai 2009, 12:22:09
Pe un document autentic trebuie sa te judeci si la Strasbourg insa pe un document fals primesti dreptul de proprietate FULGER , la foc automat .
Intradevar traim timpuri in care se fac falsuri la tot pasul dar e strigator la cer pentru cei ce nu pot intra in posesia unei proprietati ce este garantata de lege.
......cazul obstei Arbore ce are fondul cu vegetatie forestiera pe raza orasului Solca , intinderea fiind de 599,42 ha iar pana in prezent inca cauza se judeca si nustiu pan