Noua lege privind acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, care prevede acordarea sprijinului financiar funcţie de venitul părintelui care se ocupă de creşterea bebeluşului, a adus bani în plus pentru un număr redus de suceveni, mai puţin de 500 de părinţi beneficiind acum de o indemnizaţie mai mare.
În judeţ sunt 5.422 de femei şi 1.891 de bărbaţi beneficiari ai indemnizaţiei, condiţii în care cei 440 de părinţi (398 de femei şi 42 de bărbaţi) care au depus cereri de recalculare reprezintă un procent de doar 6% din total.
„Legea le dă voie părinţilor să depună astfel de cereri de recalculare până pe 30 iunie. Majoritatea persoanelor care au avut venituri care le permit să obţină o indemnizaţie mai mare au depus cereri până acum, cu câteva excepţii solicitările fiind deja aprobate, iar plăţile făcute”, a precizat Mirela Florea, directorul adjunct al Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Suceava, instituţia prin care statul român oferă acest tip de spijin financiar.
Noua lege privind acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului prevede acordarea unei sume în cuantum de 85% din media veniturilor nete obţinute de părintele beneficiar în ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului, până la un plafon maxim de 4.000 de lei. Părinţii care nu au depus cereri rămân cu indemnizaţia de 600 de lei, care reprezintă suma minimă acordată în cuantumul acestei forme de sprijin.
Părinţii care încasează, beneficiind de noua lege, sume de peste 3.000 de lei sunt în număr foarte mic, cei mai mulţi având o nouă indemnizaţie de 1.100 – 1.300 de lei.