Noua structură Rotary, al cărei preşedinte ales este Ioan Agapi, numără în momentul de faţă 25 de membri, printre care oameni de elită din zona Vatra Dornei, din domeniile cultural şi socio-economic.
Momentul înmânării certificatului de naştere al Clubului dornean a fost unul cu totul special şi el s-a petrecut în faţa a peste o sută de membri Rotary din Suceava şi întreaga Românie, la moment participând şi o delegaţie din Marea Britanie.
Guvernatorul Districtului 2241 Rotary România şi Republica Moldova, Martha Maria Mocanu, prezentă la eveniment („chartare”), a felicitat noua echipă formată şi pe „naşii” lor de la Suceava pentru eforturile depuse şi mai ales pentru faptul că au înţeles să se reunească într-o formă organizată, care va permite pe viitor realizarea de proiecte importante pentru comunitatea din Vatra Dornei.
La eveniment a luat parte şi guvernatorul ales al Districtului 2241, cel care va prelua în anul 2010 frâiele conducerii, Daniel Condurache.
Concert Cristian Ruscior - Laur Hreniuc
La rândul său, preşedintele Rotary „Dorna”, Ioan Agapi, a spus la puţine clipe după ce i-au fost înmânate insignele, ciocanul şi clopotul de şedinţă, că „azi mă simt împlinit. Sper ca acest club să se ridice la înălţimea pretenţiilor mişcării rotariene. Îmi doresc ca acest club să fie unul foarte activ, astfel încât Vatra Dornei să devină un reper al mişcării rotariene din România”.
Violonistul Cristian Ruscior şi pianistul Laur Hreniuc, care sunt susţinuţi cu burse de câte 500 de euro anual de Clubul Rotary Suceava-Bucovina, au susţinut micro-recitaluri de excepţie în faţa membrilor noului înfiinţat Club Rotary „Dorna” din Vatra Dornei şi a oaspeţilor prezenţi la eveniment.
Concertul celor doi tineri muzicieni a fost de fapt un cadou pe care aceştia l-au făcut rotarienilor cu ocazia înfiinţării – „chartare” clubului din Dorna. Chartarea s-a încheiat cu o superbă petrecere oferită de noii membri Rotary
la Pensiunea Poiana Izvoarelor din localitatea Roşu.