Pe lângă tradiţionala prezenţă a oficialităţilor sucevene, de la eveniment nu au lipsit veteranii de război, care au ţinut să aducă un omagiu colegilor de arme, căzuţi la datorie. Unul dintre veteranii prezenţi la manifestare, pentru a depune coroane de flori, este şi socrul preşedintelui României, Gheorghe Andruşcă, care locuieşte în Burdujeni Sat.
Depunerea de coroane şi jerbe de flori a avut loc la ora 10.00, în sunetul trompetelor Armatei Române, în vreme ce zeci de militari din cadrul Garnizoanei Suceava, reprezentanţi ai Jandarmeriei, Poliţiei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă dădeau onorul.
Pe rând, la baza Monumentului „Eroilor români” au fost depuse coroane de flori din partea Prefecturii Suceava, reprezentată de prefectul Sorin Popescu, din partea Consiliului Judeţean, reprezentat de preşedintele instituţiei, Gheorghe Flutur şi de adjunctul Vasile Ilie, în vreme ce din partea Primăriei Suceava a fost prezent viceprimarul Lucian Harşovschi.
Au urmat apoi reprezentanţii tuturor instituţiilor descentralizate din subordinea Ministerului de Interne, care au încheiat festivităţile de cinstire a celor care şi-au vărsat sângele pentru patrie.