Acţiunile de control în trafic desfăşurate de Serviciul de Poliţie Rutieră Suceava la sfârşitul săptămânii trecute s-au soldat cu constatarea a numeroase nereguli, zece şoferi fiind depistaţi băuţi la volan.
În total, pe parcursul controalelor, desfăşurate la nivelul întregului judeţ, oamenii legii au întocmit cinci dosare penale (patru pentru alcoolemii şi unul pentru conducerea unei maşini neînmatriculate) şi au lăsat fără permis de conducere 11 conducători auto, şase pentru consum de alcool, doi pentru neacordare de prioritate, şi câte unul pentru viteză, depăşire şi trecere pe roşu. De asemenea, agenţii au mai ridicat şase certificate de înmatriculare şi au aplicat 384 de amenzi, cele mai multe sancţiuni fiind date pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi lipsa centurii de siguranţă.
Dintre şoferii băuţi care s-au ales cu dosare penale, cea mai mare alcoolemie a fost depistată la Aurel V., în vârstă de 50 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu cu o concentraţie de 1,04 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.