Conform proiectului, vor fi scutiţi de la plata chiriei pentru terenul aferent chioşcurilor, pentru perioada 14 ianuarie – 31 martie, agenţii comerciali ale căror chioşcuri au fost afectate de incendiu. În cazul celor care aveau deja plătită taxa respectivă, banii se reportează pentru alte luni de închiriere. Suma scutită pentru fiecare chioşc în parte este de 428,6 lei.
Despăgubiri doar pentru cei din municipiul Suceava
Şeful municipalităţii sucevene a declarat că acordarea de despăgubiri celor care şi-au pierdut marfa şi chioşcurile în acel incendiu va mai întârzia o perioadă, timp în care vor fi realizate anchete sociale celor care solicită acele ajutoare materiale.
„Situaţia e ceva mai complicată în acest caz, pentru că nu toţi cei care au chioşcuri acolo sunt din municipiul Suceava. Legal, nu avem cum să le dăm ajutoare materiale câtă vreme nici măcar nu sunt cetăţeni ai municipiului. În celelalte cazuri vom realiza anchete sociale şi vom lua curând o decizie”, a precizat Ion Lungu.