Pentru aceasta, va fi întrerupt serviciul de distribuţie a gazelor naturale, începând cu ora 9:00, pe următoarele străzi: Măgurei, Staţiunii, Victoriei, Viitorului, Ostra, Pietricica, Gavril Tudoraş, Corneliu Coposu, Bistriţei, Slătioarei şi Fântâna Albă.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, în jurul orei 15:00.
Compania E.ON Gaz Distribuţie solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la numerul de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).