SC Darex Auto Suceava a prezentat, joi, în mod oficial în judeţul Suceava, noile modele ale mărcii Renault, noul Megane şi noul Megane Coupe. Potrivit reprezentanţilor firmei sucevene, cele două modele reprezintă începutul reînnoirii de către producătorul francez de maşini a modelelor proprii din segmentul C. Astfel, noua gamă Megane se caracterizează prin manevrabilitate, un confort sporit, un interior practic, la care se adaugă o multitudine de echipamente şi funcţii cu cele mai înalte tehnologii.
„Designul noii familii Megane a luat naştere din dorinţa de a produce o maşină care să atragă imediat privirile, inspirată din lumea sportului şi din pasiunea pentru automobile. Noul Megane se evidenţiază prin atracţia şi încrederea pe care le degajă, iar noul Megane Coupe oferă plăcere de a conduce şi o performanţă superioară”, a spus directorul de vânzări al Darex Auto, Florin Nistor.
Noile modele Megane oferă viitorilor posesori atât o robusteţe ridicată din punctul de vedere al designului, cât şi un standard ridicat de ajustare şi finisare a panourilor caroserie. De asemenea, ambele modele profită de progresele obţinute în cadrul gamei Renault în ceea ce priveşte fiabilitatea şi durabilitatea.
Atât noul Megane, cât şi noul Megane Coupe, au în dotare instrumente şi ecrane digitale/analogice combinate noi, mai uşor de citit. Ambele modele păstrează o mare parte dintre echipamentele asociate segmentelor superioare, inclusiv frâna de parcare asistată, cadrul „mâini libere”, sistemul de navigaţie Carminat Bluetooth DVD, iar în premieră, un sistem audio 3D performant şi personalizat, dezvoltat de Arkamys.
„Performanţa pe şosea, caracterizată prin rapiditate de reacţie la comenzi, precizie şi siguranţă oferită de noile Renault Megane şi Megane Coupe se ridică la aşteptările create de aspectul acestor modele. Şi nu în ultimul rând, Noul Megane Coupe este echipat cu un şasiu special pentru un stil de conducere mai sportiv”, a mai spus directorul de vânzări al Darex Auto Suceava.