Maşina cu care a fost adus steagul a fost aşteptată la intrare în Suceava de 23 de călăreţi, care aveau replici după steagul original, dar şi după steaguri de luptă din perioada lui Ştefan cel Mare şi a regilor Ferdinand, Carol şi Mihai şi care au însoţit apoi transportul până la biserica Mirăuţi, prima Mitropolie a Moldovei şi locul unde a fost miruit domnitorul Ştefan cel Mare.
Aici, reprezentanţii Muzeului Naţional de Istorie al României au prezentat, în premieră celor veniţi să asiste la eveniment, steagul de luptă al lui Ştefan cel Mare. Istoria steagului începe în anul 1500, când, după realizarea lui, a fost donat de domnitorul Moldovei Mănăstirii Zografu de la Sfântul Munte Athos. Steagul, pe care este reprezentat apărătorul Moldovei, Sfântul Gheorghe, a fost brodat pe mătase roşie, cu fir de aur.
Potrivit directorului Muzeului de Istorie Suceava, Emil Ursu, steagul de luptă al lui Ştefan cel Mare a rămas la mănăstirea de pe Muntele Athos până în perioada interbelică, când a fost returnat statului român. De atunci, steagul a intrat în tezaurul României, iar ulterior a fost expus în Muzeul Naţional de Istorie. El a mai precizat că steagul adus ieri la Suceava a fost restaurat complet în cursul anului trecut.
De remarcat faptul că este pentru a treia oră când steagul lui Ştefan cel Mare a fost scos din Muzeul Naţional de Istorie, acesta mai fiind expus la Muzeul Metropolitan din New York, SUA, şi la începutul acestui an în Londra.
Steagul va fi expus la Muzeul de Istorie din Suceava în perioada 23 aprilie – 6 mai
Emil Ursu a mai precizat că steagul va fi expus în perioada 23 aprilie – 6 mai a.c. la Muzeul de Istorie din Suceava, alături de ţesături, ceramică şi monezi din colecţia muzeului sucevean. Expoziţia este organizată cu prilejul împlinirii a 650 de ani de la înfiinţarea statului Moldova.
La ceremonia de primire a steagului de la Biserica Mirăuţi au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, vicepreşedintele acestei instituţii Vasile Ilie, primarul Ion Lungu şi administratorul public al judeţului, Petru Luhan.
În discursul său, Gheorghe Flutur a precizat că aducerea acestui steag este parte a proiectului „Paştele în Bucovina”. „Gestul nostru este în memoria strămoşilor noştri. Acest lucru trebuie să-l facem cât mai des. Şi să nu uităm că în acest an împlinim 650 de ani de la înfiinţarea statului Moldav. Şi trebuie să spunem mai apăsat acest lucru, când acum se vorbeşte de două state moldoveneşti, unul din dreapta şi unul din stânga Prutului. Nu, Ştefan cel Mare ne obligă să spunem că avem o singură Moldovă”, a spus Flutur.
(23 apr 2009, 12:14:57
dar traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul...