Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ieri că una din principalele sale preocupări este ca toate cartierele municipiului Suceava să ajungă la un anumit grad de civilizaţie, să nu mai fie cartiere de mâna I şi mâna a II-a.
El a dat ca exemplu cartierele Iţcani şi Burdujeni Sat, care, multă vreme, nu au beneficiat de nici un fel de investiţii din partea municipalităţii sucevene.
“Îmi doresc ca, până la finele acestui mandat, cartierul Iţcani să prindă contur de cartier civilizat. Să nu uităm că este un cartier în care, până a veni eu primar, de 30 – 40 de ani nu s-a mai investit deloc. Faptul că până acum am făcut acolo multe investiţii, în infrastructură – reparaţii de străzi, trotuare, reabilitarea unităţilor şcolare şi a grădiniţelor, iar acum în reţelele de utilităţi, arată preocuparea pentru dezvoltarea acestui cartier, la fel ca şi în cazul cartierului Burdujeni Sat”, a declarat el, amintind de lucrările de extindere a reţelelor de apă şi canalizare pe două străzi - Grigore Alexandru Ghica şi Biruinţei.
Sediu de Primărie în cartierul Iţcani
“Lucrarea este realizată în proporţie de 95%, iar acum se lucrează la racordurile beneficiarilor noilor reţele de apă şi canalizare. Este un început bun pentru cartierul Iţcani, iar acum se lucrează la planurile de realizare a celei de a doua etape ISPA, derulată prin operatorul de apă şi canalizare – ACET. În acest proiect cu finanţare europeană sunt prinse toate străzile din cartierul Iţcani care nu au apă şi canalizare, sau care au doar apă, dar nu şi canalizare, sau invers.
O parte din străzile cartierului Iţcani vor fi asfaltate prin programul de dezvoltare regională, iar cu acest prilej, va fi reabilitat atât podul de la Iţcani, cât şi pasajul CFR”, a spus Lungu, precizând că au fost primiţi recent şi o parte din banii necesari achitării lucrării începute pe cele două străzi (7 miliarde de lei vechi).
Anul viitor, cartierul Iţcani va beneficia şi de un sediu al Primăriei Suceava, amenajat în clădirea cinematografului Arta, preluat recent de la RADEF.
(23 apr 2009, 21:16:11