În noaptea de sâmbătă spre duminică (18/19 aprilie a.c.), în jurul orei 01:20, poliţiştii din Breaza au fost sesizaţi telefonic de către un sătean că, în faţa ocolului silvic din localitate, a avut loc o bătaie între doi tineri.
La faţa locului, oamenii legii l-au găsit pe Gheorghe Hagău, în vârstă de 26 de ani, localnic, căzut pe marginea drumului, în stare de inconştienţă, prezentând leziuni la nivelul capului.
Deşi a fost transportat de urgenţă la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, tânărul, diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral cu comă profundă şi fractură bază de craniu, a decedat câteva ore mai târziu.
La Breaza au ajuns în aceeaşi noapte ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, coordonaţi de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Anchetatorii au refăcut traseul victimei, cu câteva ore înainte ca acesta să fie găsită într-o baltă de sânge, pe marginea drumului, şi au aflat că tânărul îşi petrecuse seara într-o crâşmă din comună, alături de alţi tineri.
La un moment dat, în urma unui conflict spontan, Gheorghe Hagău s-a luat la ceartă cu unul dintre tovarăşii de pahar, Petru Daneliuc, în vârstă de 21 de ani, lovindu-l pe acesta din urmă. Deşi Daneliuc a plecat din crâşmă după incidentul respectiv, ofiţerii de la Investigaţii Criminale l-au pus în capul listei de suspecţi şi au început să-l caute prin comună, pentru a-l audia.
Arestat preventiv pentru omor calificat
Tânărul suspect, însă, intrase parcă în pământ, nefiind de găsit. Anchetatorii au făcut rost de numărul său de telefon mobil şi l-au sunat, convingându-l, prin telefon, că e mai bine să vină să discute cu ei, decât să se ascundă, pentru că, mai devreme sau mai târziu, oricum va fi prins.
Ulterior, Petru Daneliuc a mărturisit că se ascundea în casa nelocuită a unei rude de-ale sale plecate în străinătate.
Tânărul a povestit cum, cu mintea îmbibată de alcool, imediat după ce-a fost lovit de Gheorghe Hagău, a plecat spre casă cu gând de răzbunare. Daneliuc, susţin anchetatorii, a luat o bâtă de baseball de acasă, a ascuns-o în mâneca de la haină şi s-a dus prin comună, să-l caute pe Hagău.
Cei doi s-au întâlnit pe o uliţă din comună, Daneliuc lovindu-l pe Hagău puternic în zona capului.
Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti, fiind arestat preventiv, mai apoi, de judecătorii Tribunalului Suceava, la propunerea procurorilor criminalişti.
Daneliuc a fost pus sub acuzare pentru omor calificat şi riscă să-şi petreacă următorii 25 de ani în spatele gratiilor.