JTI şi IuliusMall Suceava anunţă deschiderea celui de-al cincilea smoking lounge (spaţiu destinat exclusiv fumătorilor).
Deschis în incinta Iulius Mall Suceava, smoking lounge-ul are o suprafaţă de 40mp şi poate găzdui 23 de persoane pe scaune. Spaţiul amenajat de JTI pentru fumători este dotat cu un sistem performant de ventilare şi filtrare a aerului şi are un design modern şi plăcut, care se integrează armonios ambientului.
Totodată, în condiţiile legislative actuale, noul smoking lounge vine în sprijinul activităţii comerciale din food court-ul Iulius Mall.
„În condiţiile în care legislaţia privind fumatul în spatiile publice este din ce în ce mai restrictivă, JTI România doreşte să ofere o alternativă practică şi eficientă, care să permită atât fumătorilor, cât şi nefumătorilor să se bucure de spaţiile comerciale ale Iulius Mall. JTI a mai deschis astfel de smoking lounge-uri în aeroporturi internaţionale, atât în Europa cât şi în Asia, iar în România, primul smoking lounge a fost deschis în decembrie 2007, în Bucureşti, iar celelalte trei în reţeaua Iulius Mall. Noul smoking lounge, deschis în data de 20 aprilie 2009, reprezintă un proiect realizat în parteneriat cu Iulius Mall, în care JTI a investit 60.000 euro”, a declarat Neil Coupland, General Manager al JTI România.
Legea 349/2002 – pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, ale cărei ultime modificări au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2009, prevăd, printre altele, ca spatiile în care fumatul este permis, să fie „delimitate de restul spaţiului public închis, astfel încât să se asigure izolarea completă de acesta.
Noul proiect susţine în mod practic poziţia constructiva a JTI România, prin găsirea de soluţii eficiente şi rezonabile care să satisfacă deopotrivă atât fumătorii, cât şi nefumătorii.
„JTI demonstrează, încă o dată, că este lider în materie de calitate, inovaţie, precum şi respect faţă de cetăţean, fie el nefumător sau fumător” – adaugă Neil Coupland, General Manager al JTI România.