Pictura de pe ou, constând în elemente tradiţionale simbolizând viaţa, moartea, eternitatea, iubirea, cunoaşterea, a fost realizată de către artistul plastic Gabrel Baban. Pictura, realizată cu vopsele speciale care să reziste la radiaţiile solare şi ultraviolete, a fost acoperită cu un strat de lac special de protecţie.
Oul este expus într-un car de lemn vechi de aproape 50 de ani umplut cu fân şi flori şi a devenit deja atracţia localnicilor sau a celor aflaţi în tranzit, fiind locul preferat pentru fotografii.
Drumul European E 85, reparat
Gropile cu care erau obişnuiţi şoferii care traversau municipiul Fălticeni spre mănăstirile din Bucovina au dispărut după ce administraţia locală, împreună cu o societate specializată, a reparat toate găurile din partea carosabilă a Drumului European E 85, care tranzitează municipiul pe o distanţă de mai bine de şase kilometri. Şi cele două sensuri giratorii de la ieşirea din oraş spre Roman, care constituiau o capcană pentru şoferi, au fost reamenajate şi asfaltate.
După sărbătorile Pascale sunt programate a intra în reparaţii şi alte artere de circulaţie, iar începând cu luna iunie, 13 străzi din municipiu vor fi reabilitate în totalitate cu fonduri europene.
(17 apr 2009, 21:50:48