Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, merge acum pentru prima dată în Israel. El este cel care a avut iniţiativa acestui demers, în premieră pentru România, şi a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că în programul vizitei este prevăzută şi o întâlnire cu Patriarhul Ierusalimului, Teofil.
La aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, delegaţia din Suceava, formată din preşedintele CJ, stareţul Mănăstirii Putna, şi un preot consilier de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, va fi aşteptată de ambasadorul României în Israel, Edward Iosiper. Ziua de astăzi este rezervată vizitării oraşului Ierihon, a mănăstirii româneşti de aici şi unei întâlniri cu Ieronim Creţu, superiorul aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă.
Seara, sucevenii vor participa la slujba Prohodului la Mormântul Sfânt, iar sâmbătă dimineaţă, preşedintele Flutur va avea o întrevedere de 60 de minute cu Patriarhul Ierusalimului, Teofil.
„O să-i duc un ou-icoană, mare, încondeiat cu chipul Mântuitorului, să aibă o amintire din Bucovina şi câteva albume despre zona noastră”, a declarat Gheorghe Flutur.
Oul a fost pictat de meşteri de la Paltin şi Vatra Moldoviţei.
După întâlnirea cu patriarhul, Flutur şi cei doi preoţi suceveni vor merge la Mormântul lui Iisus pentru a aştepta Miracolul Luminii care se aprinde singură.
Avionul închiriat de CJ Suceava pentru a aduce Lumina Sfântă are culoar de zbor la ora 17.00 şi cel târziu la ora 20.00 ar trebui să aterizeze pe aeroportul din Suceava, iar la 20.30, purtătorii Luminii să ajungă la biserica Sf. Înviere, din centrul municipiului Suceava.
De aici, Lumina va fi distribuită către protopopiatele din judeţ, de unde va ajunge la preoţii din parohii şi la credincioşi.
Minunea Luminii Sfinte
Focul Sfânt, numit şi Lumina Harică, este considerat una dintre cele mai mari minuni ale Bisericii Ortodoxe. Are loc la Ierusalim, în fiecare sâmbătă a Paştelui Ortodox, în acelaşi mod şi în acelaşi loc. Nu este cunoscută nici o altă minune care să se întâmple cu atâta regularitate şi pe o perioadă atât de îndelungată de timp, fiind menţionată în cărţi biblice datate din secolul VIII, e. n.
Locul unde apare Lumina Harică este considerat mormântul lui Hristos.
Sâmbătă, la ora 12.00 se sting toate lumânările, candelele şi luminile şi în biserică se pogoară tăcerea. După 15-20 de minute de rugăciune, în biserică apare o lumină puternică, precum o scânteie de fulger, coborând în zig-zag din cupola mare a bisericii. Scânteia vine deasupra Capelei Sfântului Mormânt, ca un glob de lumină ce se sfărâmă în mici bucăţi, apoi intră înăuntru ca o rază subţire de foc, coboară pe lespedea Mormântului şi aprinde vata răspândită deasupra.
Patriarhul adună cu mâinile vata aprinsă de o flacără galben-verzuie, care timp de câteva minute nu frige. Apoi pune vata aprinsă în două cupe de aur şi iese în prima încăpere. Aici aprinde două buchete mari de câte 33 de lumânări, cât anii pe care îi avea Iisus, iar cupele le dă afară, pe două ferestre mici, la doi diaconi ortodocşi.
Aceştia duc o cupă la Sfântul Altar, iar pe a doua la Biserica Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de la Patriarhie. Apoi patriarhul iese în faţa Sfântului Mormânt, cu cele două făclii aprinse şi strigă de trei ori: „Veniţi de luaţi Lumină!”.