Aproximativ jumătate din biletele pentru concertul susţinut de pianistul Richard Clayderman în Suceava au fost deja vândute. Concertul va avea loc în data de 23 aprilie 2009, de la ora 19:00, pe stadionul din Areni, evenimentul constituind ultima manifestare inclusă în proiectul „Paştele în Bucovina” realizat de Consiliul Judeţean Suceava, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în colaborare cu mai multe primării.
Pentru acest concert au fost scoase la vânzare 8.000 de bilete, care pot fi achiziţionate la toate primăriile din judeţ, la Casa de Cultură din Suceava, precum şi la un stand special amenajat în cadrul Târgului de Paşte organizat în centrul municipiului reşedinţă de judeţ.
De asemenea, Consiliul Judeţean a trimis bilete şi în toate judeţele din Moldova, preşedintele administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, anunţând că au existat solicitări din Bacău, Neamţ, Botoşani şi Iaşi.
Anul acesta, Richard Clayderman a mai concertat la Târgu Mureş, unde au fost vândute toate biletele.
(16 apr 2009, 19:01:11