Dacă până acum cercetările în ceea ce-l priveşte pe Viorel Neagu s-au derulat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals şi abuz în serviciu contra intereselor publice, ultima faptă şi-a găsit o extensie. Ca urmare a prejudiciului mare din dosar, estimat la circa 200.000 de euro, procurorul care instrumentează cazul a decis că Viorel Neagu trebuie cercetat pentru abuz în serviciu în formă calificată, conform articolului 248, indice 1.
Potrivit acestui articol din Codul Penal, este vorba de o faptă cu consecinţe deosebit de grave, iar pedeapsa prevăzută este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Articolul 248 pentru care fusese cercetat până zilele trecute Viorel Neagu arăta că abuzul în serviciu contra intereselor publice priveşte „fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat”, iar pedeapsa era de până la 5 ani.
Acest lucru însemna că prescripţia specială intervenea la finalul maximului pedepsei, la care se mai adăuga jumătate din această perioadă, adică 7 ani şi 6 luni.
În actualele condiţii, Viorel Neagu va avea de aşteptat mai bine de 20 de ani pentru a prinde prescripţia faptelor, ceea ce este foarte dificil, mai ales că faptele pentru care este cercetat s-au petrecut în perioada 2002-2003.
Cercetat alături de alte cinci persoane
În acest dosar, în afara fostului director al Casei Judeţene de Pensii Suceava mai sunt cercetate alte cinci persoane, printre care şi Gheorghe Leuştean, fostul lider sindical al CNSLR Frăţia, filiala Suceava.
Cele şase persoane sunt acuzate că au pus la cale o adevărată agenţie de turism prin intermediul căreia au trimis la tratament, în staţiuni din România, aproape 1.600 de persoane. Documentaţia pentru eliberarea biletelor de tratament a avut în spate recomandări medicale falsificate, obţinute prin intermediul unor medici şi asistente din Suceava, acte avizate de Viorel Neagu cu bună ştiinţă. În perioada 2002-2003 au fost eliberate 1.570 astfel de bilete de tratament, prejudiciul adus statului prin aceste manevre frauduloase ridicându-se la circa 8 miliarde de lei vechi.
(16 apr 2009, 14:52:28