Dacă din vânzarea propriu-zisă a papucilor unitatea câştigă mai puţin, primind de la firma care-i pune la dispoziţie jumătate din totalul încasărilor lunare, veniturile se completează cu banii primiţi de la aceeaşi societate pentru spaţiul închiriat din incintă, de 3 metri pătraţi. Astfel, pentru cele câteva zile din februarie în care s-a perceput taxa de un leu pe papuci, Spitalul Suceava a primit 700 de lei, în timp ce în martie a primit o sumă de 1.000 de lei, pe lângă aceşti bani unitatea încasând, însă, şi o chirie lunară de 4.107 de lei.
Nu şi-au făcut încă planuri cu banii câştigaţi din vânzarea papucilor de unică folosinţă
Reprezentanţii Spitalului Suceava spun că introducerea taxei a fost benefică nu doar pentru veniturile pe care le aduce, ci şi pentru păstrarea curăţeniei în incintă, în condiţiile în care de la introducerea ei, aproape simultan cu implementarea sistemului de securizare a uşilor, consumul de detergenţi şi dezinfectanţi a scăzut cu 20%.
„Nu ştim deocamdată ce vom face cu banii scoşi din vânzarea papucilor de unică folosinţă. Nu am încheiat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, şi ca atare nu ştim încă ce buget avem, ce investiţii putem face şi care sunt prioritare. Banii primiţi din vânzarea papucilor sunt puţini, dar cumulaţi cu celelalte venituri ne vor folosi la completarea resurselor financiare ale unităţii”, explică directorul administrativ, Constantin Timofticiuc.Conducerea Spitalului a introdus o taxă de un leu pentru papucii care se eliberează pentru rudele bolnavilor care vor să ajungă în saloane în timpul orelor de vizită sau pentru cei care au diverse treburi pe secţii. Echiparea vizitatorilor se face chiar de la intrarea principală în unitate, unde conducerea a amenajat un birou special.
(13 apr 2009, 15:26:46