Pentru preparare vor fi folosite trei sute de ouă, 45 de kilograme de brânză de vaci, trei kilograme de stafide şi făină cât va fi necesar. Responsabil cu pregătirea păştii este şeful serviciului Urbanism din Primăria Rădăuţi, Gabriel Flutur.
Prăjitura va fi preparată la firma MOPAN şi va fi dusă la Rădăuţi tot de o maşină a acestei firme.
În ceea ce priveşte ingredientele, de o parte s-a ocupat municipalitatea, iar de altele au fost responsabile diferite firme din oraş.
„Ouăle sunt ale noastre, ingredientele le dă SC Mara Alex SRL, tăvile şi platforma sunt făcute de SC Inox Prim Rădăuţi”, ne-a declarat Gabriel Flutur.
Acesta a mai spus că pasca va fi aşezată într-un coş din împletituri de nuiele care va fi confecţionat de cooperativa Munca Invalizilor Rădăuţi.
Rădăuţenii n-au contracandidat la pasca pentru Cartea Recordurilor
Conform lui Flutur, deşi au fost unele voci care au susţinut ca forma păştii să fie pătrată sau dreptunghiulară, consultarea cu preoţii a fost decisivă: pasca va fi rotundă pentru că aşa cere tradiţia.
„În Bucovina pasca este rotundă, este simbolistica pământului, a perfecţiunii. După canonul bisericesc este rotundă şi de asta este şi greu de făcut”, a precizat funcţionarul municipal.
Tot după tradiţie, pasca va avea o cruce pe mijloc şi de jur împrejur un inel din aluat. Evenimentul de la Rădăuţi face parte din programul „Paştele în Bucovina” şi intenţia organizatorilor este ca pasca să fie cea mai mare din lume şi să intre în Cartea Recordurilor. Şansele sunt mari, deoarece până acum nimeni nu a mai încercat să omologheze o pască.
„Suntem deschizători de drum, în Cartea Recordurilor nu mai este nici o pască. După ce va fi măsurată şi omologată, se va tăia şi se va împărţi participanţilor”, a mai spus Gabriel Flutur.
(12 apr 2009, 22:16:49