Ieri dimineaţă, un echipaj din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava a depistat şi reţinut, în timp ce executa o misiune pe raza localităţii Marginea, un autoturism marca „Renault Koleos” de culoare verde, care era condus de Mihai C., în vârstă de 33 de ani, din oraşul Vicovu de Sus.
La controlul efectuat de poliţiştii de frontieră, bărbatul a prezentat documentele personale de identitate şi documentele autoturismului, ocazie cu care s-a constatat că autovehiculul aparţine unei firme din Franţa.
Purtătorul de cuvânt de la IJPF Suceava, subcomisar Ilie Poroch-Seriţan, a arătat că, în urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră prin organele specializate, a rezultat faptul că autoturismul era semnalat ca fiind furat din Franţa, din luna ianuarie a acestui an.
Poroch-Seriţan a precizat că în aceste condiţii, faţă de Mihai C. au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „tăinuire”, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în vederea soluţionării legale.
Autoturismul marca „ Renault Koleos”, fabricat în anul 2008, cu o valoare estimativă de 25.000 Euro( 105.000 lei), a fost indisponibilizat la sediul I.J.P.F. Suceava, în vederea continuării cercetărilor.
( 8 apr 2009, 20:23:16