Un tânăr în vârstă de 31 de ani care se deplasa pe un motoscuter în stare avansată de ebrietate a provocat un accident în sensul giratoriu din zona magazinului Suceava Shopping City, după ce a acroşat o maşină care se deplasa regulamentar. Evenimentul rutier s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 20.00.
Din cercetările oamenilor legii de la Biroul pentru Siguranţa Circulaţiei Rutiere în Mediul Urban rezultă că bărbatul de pe motoscuter, Stejărel H., din oraşul Salcea, nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare faţă de autoturismul condus pe acelaşi sens de mers de Viorica V., de 51 de ani, localnică, intrând în coliziune cu acesta.
Motoscuteristul, care nu purta casă de protecţie şi nu deţine atestat de conducere a unui moped, a ajuns la spital cu leziuni uşoare, care nu i-au pus viaţa în pericol.
Acesta avea o concentraţie de 1,32 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, la spital fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.