Posturile disponibile sunt de agenţi de ordine şi siguranţă publică, încă din prima zi de înscriere, miercuri, 1 aprilie, interesul pentru aceste posturi fiind ridicat.
Înscrierile se pot face numai la sediul IPJ Suceava, data limită fiind 10 aprilie. Concursul în urma căruia vor fi selectaţi candidaţii se va desfăşura în perioada 27 aprilie – 15 mai şi constă în trei probe: evaluarea performanţelor fizice, un test scris pentru verificarea cunoştinţelor necesare postului şi un interviu.
Pentru a se putea înscrie la concurs, candidaţii trebuie să aibă cetăţenie română şi domiciliul în ţară, să fie măcar absolvenţi de liceu, să fie declaraţi apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihic, să aibă minimum 18 ani şi 1,75 metri înălţime, să deţină permis de conducere pentru categoria B ori să fie deja înscrişi la o şcoală de şoferi, să nu aibă antecedente penale şi, în fine, să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii şapte ani.
La nivelul IPJ Suceava, posturile vacante sunt destinate numai bărbaţilor.
De precizat că sucevenii se pot înscrie şi la concursurile organizate la alte structuri de poliţie din ţară, detalii suplimentare fiind disponibile pe site-ul Poliţiei Române, www.politiaroama.ro.
( 2 apr 2009, 11:17:11
P.S.Pentru carcotasi-sunt total dezinteresata de acest aspect si ma refer doar la principiu in sine.