Administratorul public al judeţului Suceava, Petru Luhan, a declarat că înfiinţarea pensiunilor tradiţionale poate reprezenta soluţia pentru dezvoltarea unităţilor de cazare şi agrement din Bucovina. El a arătat că, în momentul de faţă, există foarte multe pensiuni cu un număr mic de locuri de cazare care trebuie să plătească taxe şi impozite ridicate.
„Pensiunea tradiţională ar îmbina în mod armonios elementul autentic bucovinean şi noţiunea de calitate a serviciilor turistice oferite vizitatorilor. De asemenea, instituirea acestui tip de pensiune ar rezolva problema sistemului fiscal extrem de complex cu care se confruntă în prezent proprietarii sau administratorii de pensiuni turistice a căror capacitate de cazare este relativ mică. Intenţionăm să facem toate demersurile necesare în vederea simplificării legislaţiei fiscale şi a mecanismului fiscal aplicabile unei pensiuni tradiţionale”, a explicat Petru Luhan.
Pensiunile tradiţionale trebuie să aibă o arhitectură bucovineană
El a arătat că o pensiune tradiţională ar trebui să îndeplinească mai multe condiţii, printre care o arhitectură tradiţională şi autentică, cu interiorul decorat în mod tradiţional cu mobilă specifică gospodăriilor ţărăneşti, grup sanitar şi apă curentă în interiorul casei, iar în exterior să aibă elemente de arhitectură cu specific bucovinean. De asemenea, în categoria pensiunilor tradiţionale ar urma să se înscrie doar unităţile turistice care au o capacitate de cazare cuprinsă între două şi şapte camere. O altă condiţie este oferirea de mâncare tradiţională, preparată din produse provenite de la producători autorizaţi.
„Acest demers se regăseşte şi în Strategia de dezvoltare a turismului în judeţul Suceava pentru perioada 2009-2013 şi este sprijinit şi de d-na deputat Sanda Maria Ardeleanu”, a mai spus Petru Luhan.