De astăzi, 1 aprilie, medicii vor folosi un bilet unic de trimitere pentru servicii medicale clinice şi de internare, ca imprimat cu regim special, în baza căruia se recomandă specialitatea clinică din ambulatoriu sau din spital căreia urmează să se adreseze pacientul pentru a primi îngrijiri medicale.
Această prevedere este reglementată într-un ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, potrivit căruia recomandarea pentru servicii medicale de specialitate şi internarea în spital, atunci când este cazul, se fac numai pe formularul cu regim special.
Ieri, purtătorul de cuvânt al CAS Suceava, Anda Sălăgean, a anunţat că biletul unic de trimitere va fi distribuit medicilor începând de astăzi, iar aceştia răspund pentru veridicitatea datelor înscrise în rubricile completate.
Singurul document de recomandare luat în considerare
„În afara acestui tipizat, nu pot fi folosite alte formulare pentru recomandarea de servicii medicale clinice sau în vederea internării în spitale, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Biletele de trimitere/internare se completează de medicii de familie, medicii de specialitate din ambulatoriul de specialitate, în contract cu CAS Suceava sau care au convenţii încheiate cu CAS pentru eliberarea acestora, precum şi de medicii din spitale pentru pacienţii spitalizaţi care necesită, la externare, recomandare pentru servicii de recuperare-reabilitare în ambulatoriu sau în spitale de recuperare. Este interzisă emiterea biletelor de trimitere/ de internare de medicii care nu sunt în contract sau nu au convenţii încheiate cu CAS Suceava şi de medicii din spitale pentru pacienţii spitalizaţi, în decursul internării acestora, deoarece tratamentul pacienţilor internaţi se asigură integral de către spital, indiferent de afecţiunile asociate”, a adăugat Anda Sălăgean.