„Ne vom duce la cabinete şi vom oferi asistenţă medicală populaţiei, dar nu vom mai elibera nici un document care presupune o relaţie contractuală cu CAS”, a anunţat purtătorul de cuvânt al medicilor de familie suceveni, dr. Irina Badrajan.
Medicii de familie contestă noile prevederi ale contractului cadru prin care vor fi puşi la muncă suplimentară, dar cu toate acestea vor fi plătiţi mai prost, iar pe deasupra riscă sancţiuni mai mari, de până la 30%, pentru orice greşeală.
Obligaţi să facă gărzi după programul de lucru la cabinet
Ei sunt nemulţumiţi de faptul că s-a schimbat modul de prescriere a reţetelor, că vor trebui să suporte toate cheltuielile dacă acordă consultaţie şi tratament unui pacient care nu mai este asigurat, dar mai ales că vor fi obligaţi să lucreze în centrele de permanenţă şi să facă gărzi.
„Normele prevăd că valoarea punctului per capita rămâne de 4,1 lei, iar a celui per serviciu de 1,5 lei, însă prin structura şi detalierea acestor plăţi rezultă că valoarea punctului este de fapt mai mică. De exemplu, examenele lunare de bilanţ la populaţia născută în luna respectivă nu mai sunt plătite separat, ca serviciu, ci sunt incluse în plata capitaţiei. Deci, nu numai că nu-ţi dă bani în plus, dar îţi şi ia din ei în cazul în care nu faci aceste servicii. Pe de altă parte, noi nu avem competenţă în asistenţa de urgenţă şi riscăm astfel să intrăm în sfera malpraxisului. În plus, ni se încalcă dreptul constituţional la odihnă. Nu ni se poate cere să stăm la program, la cabinet, iar apoi să continuăm munca în altă parte. Este prea solicitant”, a explicat medicul.
Fără bani pentru munca prestată şi pentru întreţinerea cabinetelor
Medicii de familie sunt nemulţumiţi şi de faptul că actul pe care ar trebui să-l semneze de la 1 aprilie prevede finanţarea doar pentru primele două trimestre ale anului, ultimele şase luni ale lui 2009 nefiind menţionate în capitolul în care sunt înscrise veniturile cabinetelor medicale individuale.
Practic, prin contract, medicii ar trebui să se angajeze să ofere servicii pentru tot anul, dar să fie plătiţi doar pentru jumătate din el. Ca atare, medicii refuză să semneze documentul în alb, arătând că nu numai că nu vor avea profit, dar nu vor avea nici cu ce să-şi întreţină cabinetele în care lucrează.
„Suntem extrem de îngrijoraţi, fiindcă vom munci fără bani şi nu vom putea asigura funcţionarea cabinetelor”, a conchis Irina Badrajan, exprimându-şi speranţa că lucrurile îşi vor găsi o rezolvare în cele două zile care au mai rămas, astfel încât să nu se ajungă la refuzul de semnare a contractelor.
(30 mar 2009, 13:51:17
Si ca o curiozitate, daca poate sa-mi raspunda cineva:
De ce marea majoritate a medicilor de familie este formata din femei? Eu personal nu cunosc nici un medic de familie barbat!