Municipiul Rădăuţi a aderat la asociaţia de dezvoltare intercomunitară „Asociaţia Judeţeană pentru Apă şi Canalizare Suceava”, decizie care a fost luată în şedinţa extraordinară de ieri a Consiliului Local. Dacă, în urmă cu o săptămână, aproape trei ore de dezbateri nu au fost suficiente pentru luarea acestei decizii, dezbateri la care a participat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Daniel Cadariu, la întrunirea de ieri proiectul a fost votat în unanimitate.
De această dată, prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Vasile Ilie, a fost de bun augur, pentru că aleşii rădăuţenilor au înţeles utilitatea aderării şi dobândirea calităţii de membru asociat în cadrul asociaţiei amintite şi au votat în bloc.
Prin asocierea municipiului Rădăuţi la Asociaţia Judeţeană pentru Apă şi Canalizare Suceava, autorităţile locale vor putea accesa o sumă nerambursabilă de aproximativ zece milioane de euro, din proiectul finanţat prin Programul Operaţional Sectorial – axa 1 apă – canal, în cadrul căruia judeţul Suceava ar trebui să primească aproximativ 120 de milioane de euro.