În zona centrală, cele trei străzi care vor fi sparte, pentru a fi înlocuite vechile conducte de canalizare, sunt Petru Rareş (de la intersecţia cu str. Dimitrie Dan până la 30 de metri după intersecţia cu Vasile Alecsandri), Ciprian Porumbescu (din spatele Casei de Cultură până la intersecţia cu strada Mihai Viteazu) şi Armenească (de la intersecţia cu Vasile Alecsandri până la intersecţia cu Dobrogeanu Gherea).
Dacă în cazul străzii Petru Rareş lucrările sunt estimate a fi finalizate rapid, în aproximativ 20 de zile, în cazul străzii Ciprian Porumbescu lucrarea va fi finalizată în cel mai bun caz pe 1 iunie, adică în minim două luni. Şi mai mult timp va fi necesar pentru refacerea reţelelor de canalizare pe strada Armenească, termenul iniţial estimat pentru finalizare fiind 15 iunie 2009.
Strada ce duce la Gara Burdujeni, închisă circulaţiei
O lucrare mare şi care va da peste cap traficul din zonă este şi cea din Burdujeni, de pe strada Nicolae Iorga, care va fi închisă circulaţiei tot din 30 martie.
Strada, de pe care se poate ajunge la Gara Burdujeni direct din Calea Unirii, va fi închisă circulaţiei pe o perioadă de minim două luni, în condiţiile în care firma Pfeiffer va asigura aici două formaţii de lucru, care să înainteze cu circa 12 metri pe zi.
“Aşa cum am spus, anul acesta vor fi foarte multe intervenţii pe străzi, pentru înlocuirea reţelelor de apă şi canalizare, iar din 15 mai, acestora li se vor adăuga şi cele de înlocuire a reţelelor de termoficare. Este clar că oraşul va fi un şantier, dar nu avem ce face. În unele locuri conductele sunt mai vechi chiar de 60 de ani, trebuie înlocuite fără discuţie”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.