Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, despre iniţierea unui program de reabilitare termică a spitalelor, similar cu cel pentru locuinţe, derulat de Ministerul Dezvoltării.
În baza acestuia, Spitalul de Urgenţă ar putea primi bani pentru anveloparea termică, ceea ce ar reduce considerabil valoarea facturii la încălzire plătită de unitatea sanitară. De asemenea, administraţia judeţului are în vedere ca în cel mai scurt timp să fie înlocuite instalaţiile de apă din spital, din cauza gradului avansat de deteriorare a celor existente, şi schimbarea acoperişului prin care plouă şi se produc infiltraţii la etajele superioare.
Noul spital de urgenţă, încă incert
Preşedintele Flutur a arătat că secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Cristian Irimie, a primit ca temă din partea PD-L Suceava şi a administraţiei judeţene să caute şi să găsească soluţii pentru finanţarea investiţiilor necesare la spital.
„Nu ne este indiferent ce se întâmplă în perioada următoare la spital şi avem în vedere investiţiile de acolo, amenajarea parcărilor, a spaţiilor verzi, investiţiile private, precum noua clinică de dializă, dar şi amenajarea ambulatoriului şi altele. Mai trebuie să clarificăm ce facem cu spitalul vechi, am avut discuţii cu secretarul de stat Irimie despre ce facem în continuare, să ni se spună dacă se mai merge pe spital de urgenţă nou. Dacă nu, trebuie găsită o soluţie, pentru că nu ne face cinste ce avem acolo, la spitalul vechi. Ne implicăm, trebuie foarte multe fonduri, mai ales că a fost o oarecare aşteptare, au fost studii, licitaţii, să vedem dacă se mai susţin”, a declarat preşedintele Gheorghe Flutur.