Din statisticile Jandarmeriei Suceava reiese că braconierii din judeţ nu sunt foarte puţini, numai de la începutul anului oamenii legii întocmind 21 de dosare penale, pentru braconaj piscicol. Folosindu-se de plase din fir monofilament, de ecrane ori de crâsnici, braconierii au fost prinşi pe malurile unor ape, unii în timp ce-şi ridicau plasele cu peşte, alţii în timp ce le dispuneau pe apă.
În unele cazuri, indivizii au fost prinşi braconând cu un număr mare de plase, de lungimi mari. De exemplu, pe 2 martie a.c., jandarmii au prins doi indivizi din satul Măneuţi, comuna Frătăuţii Vechi, Dumitru C., de 55 de ani, şi Adrian Vasile C., de 34 de ani, care aveau întinse peste râul Suceava, în apropiere de Rădăuţi, patru plase din fir monofilament cu lungimi cuprinse între 19 şi 48 de metri.
„Când au fost surprinşi de oamenii noştri, cei doi aveau în plase o cantitate de şase kilograme de peşte. Ambii s-au ales cu dosare penale în baza OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, la articolul care pedepseşte deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a plaselor monofilament”, a precizat căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava.
În aceeaşi zi, tot pe râul Suceava, jandarmii au mai prins un tânăr de 18 ani, din acelaşi sat, care bracona cu şapte plase confecţionate din fir monofilament, cu dimensiuni cuprinse între 11 şi 21 de metri, şi cu un ecran.
Amenzile pentru braconaj, mai mici decât cele pentru pescuit fără permis
În ultima perioadă, cele mai multe acte de braconaj constatate de Jandarmerie s-au produs în zonele Rădăuţi, Liteni, Suceava şi Gura Humorului.
Interesant este că, dacă un dosar penal pentru braconaj se finalizează cu amenzi modice, pescuitul simplu, cu undiţa, dar fără permis legal, se sancţionează pe loc cu o amendă cuprinsă între 300 şi 600 de lei.
În cadrul acţiunilor din acest an ale Jandarmeriei, multe efectuate în cooperare cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Suceava, au fost aplicate şase amenzi pentru pescuit fără permis.
Conform legii, perioada de prohibiţie pentru pescuit, în apele maritime interioare şi în apele continentale, se instaurează în perioada 13 aprilie – 11 iunie, intervalul fiind diferit în cazul apelor care constituie frontieră de stat, unde măsura prohibiţiei este valabilă numai în perioada 15 aprilie – 29 mai.
(25 mar 2009, 15:18:45