Potrivit medicilor, bărbatul prezintă arsuri uşoare, medii şi grave pe spate, picioare şi zona înghinală, iar prognosticul de viaţă este rezervat din cauza suprafeţei corporale mari care a fost afectată de foc.
Viaţa victimei, sub semnul întrebării
„Deocamdată, pacientul este stabil. Are dureri, dar este cooperant. Totuşi, având în vedere întinderea mare a leziunilor şi profunzimea unora dintre ele, nu este exclus să apară complicaţii. În astfel de cazuri, există riscul unor tulburări hidroelectrolitice care duc la insuficienţă hepato-renală”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava, medicul urgentist Tiberiu Brădăţan, subliniind că viaţa lui Alexandru J. depinde nu de tratamentul administrat, ci de modul în care organismul său va reuşi să facă faţă acestei perioade critice.