Două femei din satul Părhăuţi, mamă şi fiică, au ajuns ieri după-amiază la spital, cu arsuri pe mâini şi pe picioare, după ce au încercat să stingă incendiul ce le-a cuprins casa.
Incendiul a fost anunţat la dispeceratul pompierilor suceveni în jurul orei 13.30, două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD fiind trimise la faţa locului.
La sosirea pompierilor, flăcările cuprinseră acoperişul şi interiorul casei, existând pericolul să se propage, din cauza vântului, la celelalte anexe.
Pompierii au reuşit să stingă flăcările în aproximativ o oră, valoarea pagubelor fiind estimată la 3.000 de lei.
În incendiu au fost rănite E.P., în vârstă de 48 de ani (arsuri uşoare şi medii mâini şi picioare) şi mama acesteia, A.P., de 83 de ani (arsuri uşoare) şi intoxicaţie cu monoxid de carbon.
Flăcările au distrus aproximativ 80 metri pătraţi din acoperişul casei şi mai multe bunuri de uz casnic. De asemenea, în urma incendiului s-au degradat tavanul şi pereţii imobilului. Pompierii au salvat din calea flăcărilor bunuri estimate la 10.000 de lei şi au stabilit drept cauză a incendiului jarul căzut din sobă.