Prima care se va prezenta pe scena amenajată la etajul Iulius Mall Suceava, în zona foodcourt, este Celia, fosta componentă a trupei Elegance, care din 2007 s-a remarcat printr-o carieră solo.
Concertul acesteia va avea loc sâmbătă seara, de la ora 18.00, iar printre piesele cu care ne va încânta se numără cunoscuta “Trag aer în piept”, dar şi piesa care a dat titlul primului ei album, „Şoapte”.
Surpriza serii de duminică, de la ora 18.00, va fi o altă cântăreaţă solo, Cream, fostă componentă a trupei Candy, care va veni la Suceava cu melodii noi, din albumul lansat recent, intitulat "Wrong Girl For That", care cuprinde 12 piese prelucrate în Suedia, Germania, Marea Britanie şi SUA şi care urmează să fie scos pe piaţă în mai multe ţări.
Dacă foarte mulţi şi-o amintesc pe Claudia (Cream) cu piesa interpretată alături de CRBL (din trupa Simplu) - “Nu din prima seară”, la fel de apreciat este şi noul ei hit, „Candy”.