Cel mai recent mall al lanţului internaţional Galleria, dezvoltat de GTC împreună cu Aura Investments, îşi va începe activitatea în oraşul Suceava de la 27 martie, inaugurarea având ca punct culminant concertul susţinut de formaţia Voltaj. Concertul va avea loc în parcarea din faţa mallului, unde sunt aşteptaţi peste 10.000 de spectatori, intrarea la eveniment fiind liberă.
Voltaj va avea la Galleria unul dintre cele mai mari concerte organizate vreodată în Suceava
Concertul susţinut de cei de la Voltaj va avea loc pe o scenă impresionantă de 12 m lungime şi 10 lăţime, cu amplificatoare de sunet care au o putere de peste 40 KW. Montarea întregului echipament va dura o întreagă zi, în condiţiile în care se va lucra cu o echipă de 16 specialişti.
Concertul va fi proiectat simultan pe unul dintre pereţii malului şi pe prismele din interior cu ajutorul unui echipament tehnic de ultimă generaţie.
Scena rămâne instalată şi după terminarea concertului de pe 27 martie, pentru că a doua zi, pe 28 martie, este programat un alt spectacol inedit pentru iubitorii de muzică bună ai oraşului Suceava.
Show-uri şi cadouri
Conceptul inovator cu care Galleria Suceava intra pe piaţa locală este intitulat “Show-uri şi cadouri” şi urmăreşte să aducă publicului sucevean un mix cât mai bun de divertisment şi oportunităţi de shopping.
Startul campaniei va fi dat bineînţeles de către concertele pregătite în deschiderea mall-ului şi de promoţiile primelor zile de shopping.
Trupa Voltaj abia aşteaptă să cânte împreună cu fanii lor melodii deja consacrate precum “20”, “De la mine” sau “Albinutza” dar şi cel mai recent single al lor “Dematurizarea”. În plus, au promis un show incendiar pe 27 martie, iar fanilor suceveni le-au adresat următorul mesaj: “Iubim Suceava pentru tradiţiile ei şi pentru oamenii ei cu totul speciali, români adevăraţi. La Suceava vom susţine un concert absolut extraordinar în care vom da tot ce avem mai bun. La Suceava Voltaj va face super-show. Vă aşteptăm la Galleria să ne distrăm şi să cântăm împreună - Tânăr Vreau Mereu Să Fiu!!!"
Unul dintre cele mai moderne centre comerciale din ţară
Galleria Suceava este unul dintre cele mai moderne centre comerciale din ţară, parte a lanţului internaţional de mall-uri Galleria, cu o prezenţă în şase ţări europene. Galleria va avea ca puncte de atracţie pentru publicul larg un magazin de electrocasnice, mai multe magazine de fashion, încălţăminte, cadouri, o zonă de food court, restaurante fast food şi cafenele, ce vor însuma 10.700 mp suprafaţă închiriabilă.
Prin oferta generoasă şi gama diversă de produse, Galleria Suceava va deveni cu siguranţă una dintre destinaţiile preferate ale locuitorilor Sucevei şi oraşelor învecinate.
(14 mar 2009, 11:57:10