Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava susţine că, având în vedere cauza şi mijloacele din dotarea instituţiei, o determinare exactă nu poate fi făcută.
„Din cauza temperaturilor foarte mari de ardere, de peste 1000 de grade, probele au fost distruse. Noi am trimis un raport de cercetare la poliţie, în care precizăm cauzele probabile ale izbucnirii focului. Avem o adresă oficială de la poliţie, în baza căreia o să prezentăm date detaliate care vor ajunge la procuror, însă nu avem certitudini”, a explicat colonelul Ioan Burlui, prim-adjunct al şefului ISU Suceava, precizând că unitatea nu dispune de laboratoare pentru alte expertize ce s-ar putea face şi nici nu are competenţa de a cere astfel de analize.
Primul incendiu ale cărui cauze nu au putut fi stabilite de ISU Suceava
Colonelul a mai precizat că este probabil ca unul din aparatele de încălzire găsite în zona focarului să fi dus la izbucnirea focului, însă cum nu există probe, nu poate fi vorba de certitudine.
Faptul că pompierii nu au emis o concluzie privind cauza unui incendiu nu este un fapt tocmai obişnuit. După cum recunoaşte şi colonelul Ioan Burlui, ISU Suceava nu a mai înregistrat situaţii în care cauza unui incendiu să nu fie rezolvată punctual.
Având în vedere situaţia delicată din acest caz, zeci de păgubiţi aşteptând să se găsească un vinovat pentru a cere despăgubiri, multe voci susţin că pompierii au evitat să se pronunţe, preferând să lase această răspundere pe umerii altora.
Probabilităţi care nu spun nimic
La începutul lui februarie, după aproape o lună de la izbucnirea focului, comisia de anchetă care a cercetat cauza izbucnirii incendiului din Bazar a prezentat primele concluzii oficiale, care nu au adus însă prea multe lămuriri.
Membrii comisiei au dat drept cauză cu probabilitate mare aprinderea de natură termică. Mai exact, o supraîncălzire urmată de incendiu în interiorul unui chioşc, care putea fi provocată de o ţigară, un bec lăsat aprins ori de un aparat de încălzire lăsat în priză. Dacă primele două variante au foarte multe argumente contra, posibilitatea unei supraîncălziri din cauza unui radiator sau a unui aparat de acelaşi gen este mai probabilă.
În respectivul raport, varianta unei acţiuni intenţionate era considerată puţin probabilă, pe de o parte pentru că, după audierea posesorilor de spaţii comerciale şi a persoanelor care au ajuns printre primele la incendiu, nu s-au adunat nici un fel de indicii, şi pe de altă parte pentru că la faţa locului nu s-au identificat urme, materiale sau alte mijloace de probă care să susţină această ipoteză.
Varianta unui scurtcircuit era considerată şi mai puţin probabilă, argumentul principal fiind că tabloul electric general din hala modernizată a Bazarului a fost găsit intact.
Un incendiu puternic, semnalat cu întârziere
În noaptea de marţi, 13 ianuarie a.c., în jurul orei 22.00, un puternic incendiu a izbucnit la ultimul tronson modernizat al Bazarului. Semnalat cu întârziere, focul s-a extins cu rapiditate. Forţe impresionante de pompieri, care au intervenit cu greutate în lipsa unei căi de acces, s-au luptat cu flăcările până după miezul nopţii, focul distrugând 84 de chioşcuri. Pagubele au fost evaluate la 1,6 milioane de lei, şi încă de la început anchetatorii au înclinat spre varianta ca focul să fi izbucnit după ce un aparat de încălzit lăsat în priză a produs o temperatură foarte mare în interiorul chioşcului, care a declanşat imediat un incendiu.
(13 mar 2009, 16:33:37
nu i asa lungule?