Un fălticenean cu reşedinţa în Canada s-a ales cu dosar penal, după ce poliţiştii au aflat că acesta deţine ilegal la domiciliul său un pistol şi un revolver.
Zvonul a ajuns la urechile oamenilor legii după ce fălticeneanul, Dan P., în vârstă de 53 de ani, a încercat să vândă cele două arme.
„Cumpărătorii” au fost însă ofiţeri din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, care au găsit la domiciliul din municipiul Fălticeni al lui Dan P. un pistol marca „Umarex”, de calibrul 4,5 milimetri, şi un revolver marca „Crosman” de provenienţă USA, în ambalaj original, cu ţeavă de schimb,
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că armele au fost cumpărate din Canada şi introduse în România, în luna mai 2007, prin punctul de frontieră Otopeni, fără a fi declarate organelor vamale.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi deţinere ilegală de armă neletală supusă autorizării”, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Zilele trecute, poliţiştii au confiscat o armă şi de la un bărbat din municipiul Suceava, Eduard V., în vârstă de 40 de ani. Acesta deţinea ilegal o armă de tir cu aer comprimat , de provenienţă chinezească, de calibrul 4,5 milimetri şi în stare de funcţionare.
„Arma a fost ridicată, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii serviciului pentru a stabili provenienţa acesteia şi modul de procurare”, precizează poliţia.