Ieri, managerul Centrului de Recuperare Psihiatrică de la Costâna, Marius Boghian, a arătat că din luna ianuarie a acestui an la finanţare se merge pe o medie lunară a anului trecut, bugetul total împărţindu-se la 12, şi a explicat că în aceste condiţii acordarea în continuare a sporurilor nu a mai fost posibilă, fiindcă ar fi însemnat depăşirea fondurilor.
Acordarea sporurilor ar putea fi reluată din aprilie
„Anul trecut, sporurile au început să fie acordate din aprilie. În 2009, acestea au fost suspendate, dar după votarea bugetului pe 2009 se vor putea purta discuţii între sindicate, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi Consiliul Judeţean pentru reluarea acordării lor. Sperăm să le primim din nou din aprilie, inclusiv pe cele din ianuarie, februarie şi martie”, a spus Marius Boghian.
De menţionat că la Centrul de Recuperare Psihiatrică de la Costâna sunt 164 salariaţi şi 165 asistaţi. După renunţarea la sporuri, la începutul acestui an, o infirmieră care avea un salariu net de aproximativ 1.000 lei a rămas cu circa 500 lei.
Preşedintele UJS Sanitas: „Nu renunţăm la nimic”
Săptămâna trecută, după şedinţa Consiliului Naţional al Federaţiei Sanitas, ministrul Sănătăţii a afirmat că acordul semnat anul trecut cu sindicatele rămâne valabil. Ion Bazac a subliniat, însă, că numai după 15 aprilie a.c., când se vor cunoaşte rezultatele evaluării situaţiei financiare a sistemului şi a României, se va decide în ce termeni s-ar putea majora veniturile salariale ale personalului din sistem.
Angajaţii din sectorul sanitar primesc acum, pe lângă salariul de bază, sporul de vechime, sporul de prevenţie de 11%, sporurile diferenţiate în funcţie de specialitate şi alte două prime de stabilitate la nivelul salariului de bază.
„După prima execuţie bugetară vom discuta cu ministrul Sănătăţii cele cuprinse în acord. În principiu nu renunţăm la nimic – drepturi, sporuri – dar rămâne de stabilit cuantumul majorărilor salariale”, a spus Ana Ionescu, preşedintele Uniunii Judeţene Sindicale Sanitas Suceava.