Verdictul dat de procurorul criminalist care a anchetat moartea fostei „Miss Vacanţa 2008” a fost acela că tânăra s-a sinucis, precizări în legătură cu motivele care au stat la baza acestei concluzii urmând a fi prezentate, cel mai probabil, în cursul zilei de astăzi, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Anchetatorii au stabilit că nu există nici cel mai mic indiciu care să încline spre varianta unui act criminal, având adunat la dosar un arsenal întreg de argumente care demonstrează clar sinuciderea.
La sfârşitul lunii trecute, mama Dianei, Adina Paicu, cea care susţine că fiica ei a fost omorâtă şi refuză să creadă în varianta sinuciderii, a primit înapoi de la anchetatori hainele cu care fiica ei era îmbrăcată în ziua în care a fost găsită atârnând în ştreang.
Între timp, copacul în care tânăra şi-a găsit sfârşitul a fost tăiat de persoane necunoscute, incidentul fiind prezentat de o publicaţie centrală drept o încercare a criminalilor de a ascunde probe, de „a îngropa dovezile crimei”.
Cel mai probabil, în cursul zilei de astăzi, procurorii vor face publice rezultatele anchetei, prezentând, printre altele, şi acel bileţel de adio lăsat de Diana Maloş.
(10 mar 2009, 13:22:21
Cine stie in timp cat o sa valoreze ?!