Integrarea comunităţilor de romi, proiectele de sute de mii de euro cu finanţare europeană şi de la guvern au rămas, de cele mai multe ori, fără nici o finalitate. În practică, fie efectele sunt aproape zero, cum este cazul la Dorneşti, fie au fost suplinite de culte religioase, cu rezultate notabile, precum la Pătrăuţi. Banii europeni s-au dus pe un fel de lecţii de dirigenţie, care n-au schimbat cu nimic situaţia romilor din judeţ.

 

Comunităţile ţigăneşti au parte de o atenţie specială din partea majorităţii în foarte puţine cazuri: de regulă, când este vorba despre mediatizarea infracţiunilor produse de reprezentanţi ai acestei etnii sau când se fac tot felul de „programe de integrare”, cu finanţări substanţiale, din care unii îşi iau nişte bani şi ţiganii rămân cu aceleaşi probleme pe care le-au avut din totdeauna.

Cele mai bune exemple sunt comunităţile din Dorneşti şi Pătrăuţi, ambele împinse la periferia comunelor şi privite ca rasă inferioară de majoritate.

La Dorneşti, în cartierul ţigănesc Arcipeni se ajunge pe un drum de circa 1,5 km, desfundat şi plin de nămol. Casele, majoritatea mici şi mizere, sunt din bolţari sau scânduri cârpite cu cartoane, fără curent electric şi apă, invadate de gunoaie. Fiecare adăposteşte între 4 şi 15 suflete. Cei mai mulţi adulţi sunt analfabeţi şi trăiesc din ajutor social şi alocaţiile copiilor. Angajaţi cu carte de muncă sunt, din toată comunitatea de 205 persoane, doar patru.

Liderul lor, Sorin Bucur, ne spune că mulţi ar lucra, dar nu-i primeşte nimeni. Pe de o parte, n-au şcoală, iar pe de altă parte, „când patronul îi vede mai bruneţi, nu-i mai primeşte”.

„Am avut mulţi care au lucrat la descărcat vagoane, alţii au lucrat când s-au făcut fabricile străinilor( n.r. investiţiile austriece de la Dorneşti). Acum nici românii nu prea mai au de lucru, cu criza asta, cum să aibă ţiganii? Au fost la primărie, au cerut de muncă, dar nu are nimeni nimic pentru ei”, spune Sorin Bucur. Unii au urmat cursuri de calificare, au diplome recunoscute în Uniunea Europeană, dar acum nu-i mai ajută.

 

„S-au gândit că nu poţi primi o ţigancă la plămădit pâinea şi colacii pe care îi mănâncă românii”

Şi cei care au fost la muncă în străinătate s-au întors acasă. Aşa a făcut şi Dănuţ Bogdan. E printre cei care au mai mers la şcoală, are 10 clase. A fost în Spania, a lucrat în construcţii şi cu banii strânşi a început să-şi facă o casă. A ţinut şi animale, a crescut cai de rasă, dar acum nu mai merge. Nu mai are nici o sursă de venit, nici ajutor de şomaj, nici ajutor social şi nici speranţe să-şi găsească o slujbă.

„Când te vede negru, aici nu te angajează nimeni. În Spania nu era aşa”, spune Dănuţ.

Discriminarea în privinţa slujbelor ne este confirmată şi de Alina Golianu, o fată frumoasă, de 22 de ani. A lucrat la o fabrică de anvelope din Milişăuţi, care şi-a restructurat activitatea. De atunci tot caută de lucru. Găseşte anunţuri la Agenţia de Şomaj, dă telefon şi i se spune să se prezinte la slujbă.

„Dau telefon, răspund la întrebări şi mi se spune că e ok. Când îmi văd culoarea, îmi spun că nu mai au de lucru. Am vrut să mă angajez la o brutărie şi nu m-au vrut. Cred că s-au gândit că nu poţi primi o ţigancă la plămădit pâinea şi colacii pe care îi mănâncă românii”, a povestit fata cu vocea înecată în lacrimi.

O altă femeie, Angelica Grosu, a lucrat până la Revoluţie cu carte de muncă. Are 10 clase şi o şcoală profesională. Ea ne spune că invocarea analfabetismului pentru a nu fi primiţi ţiganii la muncă este o falsă problemă, pentru că cei care au acum 35-45 de ani au făcut şcoala obligatorie pe vremea comuniştilor, dar acum tot şomeri sunt. „Când copiii noştri văd că şcoala nu ne-a ajutat la nimic, ce curaj mai au ei să meargă la ore? Mulţi nici la grădiniţă nu-şi permit să-i dea, pentru că nu au cu ce să-i îmbrace şi cu ce să-i încalţe”, afirmă femeia.

 

„Dacă ţiganii noştri nu se lăcomeau la bani şi votau cum trebuie, poate aveam doi, trei consilieri”

Pe uliţă şi pe la geamurile caselor e plin de copii. Cu ochii negri ca tăciunele, iscoditori, se joacă în noroi fără nici o grijă. Cei mai mari simt deja povara marginalizării. Sunt circumspecţi şi n-au încredere în viitor.

Printre ei, la fel de murdar de noroi din cap până în picioare, un băieţel care priveşte mai mult în jos. Îl cheamă Robert şi este în clasa a III-a. Spune că îi place la şcoală, că are prieteni şi se înţelege bine cu colegii de clasă. Ferit, ne spune că ar vrea să ajungă doctor şi să-i facă bine pe ţiganii bolnavi. Nu e prea vorbăreţ şi ne părăseşte repede, în râsetele batjocoritoare ale celorlalţi, pe lângă casa părintească ce stă să se dărâme, pe drumul plin de gropi, apă şi nămol.

Sunt amărâţi ţiganii din Dorneşti şi pentru că nu au decât un consilier local, pe Sorin Bucur. Şi-au vândut voturile pe bani şi acum le pare rău.

„Dacă ţiganii noştri nu se lăcomeau la bani şi votau cum trebuie, poate aveam doi, trei consilieri şi mai puteam face ceva şi pentru noi”, spune Angelica Grosu. Deşi Sorin Bucur este consilier local, autorităţile îl tratează fără prea mult respect.

„Mă primesc pentru că am avut voturi, dar mă cheamă când au nevoie, ca pe un câine”, spune cu amărăciune Sorin Bucur.

Din neam de lingurari, ţiganii din Dorneşti nu ştiu o iotă din limba ţigănească şi nici nu au vreo legătură cu portul ţigănesc. Doar culoarea, sărăcia şi excluderea la marginea societăţii le arată apartenenţa la această etnie.

Un program de integrare iniţiat în cadrul programului de Intervenţii Prioritare pentru Comunităţi Rome (PIP) al  FRDS – Fondul Român de Dezvoltare Socială prevede asfaltarea a jumătate de kilometru de drum, de la comunitate până la şosea, şi servicii sociale. Pentru acestea din urmă sunt alocaţi 10.000 de euro. Din această sumă, 3.000 de euro sunt destinaţi pentru plata cadrelor didactice care le vor explica ţiganilor, o dată pe săptămână, timp de 7 luni, avantajele de a-şi da copiii la şcoală. Cu restul de bani urmează a se achiziţiona un videoproiector, un laptop şi mobilier pentru aceste cursuri.

Primarul din Dorneşti, Gheorghe Luţa, ne-a declarat că deşi infracţionalitatea din comunitate este la nivelul de găinării, fără incidente violente, sărăcia, lipsa de educaţie şi mentalitatea păguboasă fac din integrarea romilor un vis destul de îndepărtat.

 

La Pătrăuţi, Biserica Penticostală a integrat ţiganii

În comunitatea din Pătrăuţi, în schimb, Biserica Penticostală şi-a asumat rolul integrării şi în mare parte a reuşit. Cu sprijinul administraţiei locale, care le-a dat ţiganilor aproape 200 de locuri de case, le-a balastat drumul, le-a dus apă şi telefonie în cartier şi le-a făcut o şcoală pentru clasele I-IV şi o grădiniţă, iar de educaţia propriu zisă s-a ocupat biserica.

Liderul lor, Gheorghe Burduja, ne arată cu mândrie cartierul ţigănesc, cu casele curate şi îngrijite, cu copii cu ghiozdane în spate şi flori în mână care se întorc sau merg la şcoală. Majoritatea ţiganilor din comunitatea din Pătrăuţi muncesc, fie în străinătate, fie în ţară.

„Eu am muncit de când mă ştiu, nu mi-a fost niciodată ruşine de muncă. Şi aici avem tineri la liceu, la facultate, au înţeles că dacă au carte au o şansă. Noi am avut noroc de domnul primar Jureschi şi de un american care ne-a finanţat şcoala de la biserică”, a spus Gheorghe Burduja.

Ne invită în locuinţa unui tânăr, Avram Burduja, „să vedem şi pe interior o casă de ţigan gospodar”, apoi în casă la pastorul Radu Burduja. El este cel care, în biserică, îi învaţă pe ţigani în fiecare duminică şi joi să nu bea, să nu fumeze, să nu facă scandal, să meargă la muncă şi să îşi facă o viaţă mai bună.

„M-am pocăit de 7 ani şi de 3 ani sunt prezbiter. Toată viaţa mea s-a schimbat şi aproape nu-mi vine să cred când îmi aduc aminte cum eram şi ce viaţă curată şi liniştită am acum. Religia ne-a ajutat foarte mult, nu numai pe mine şi familia mea, ci întreaga comunitate. Cei care fac bine sunt lăudaţi şi sprijiniţi în continuare, cei care greşesc sunt pedepsiţi de lege şi biserică şi asta ne ajută foarte mult. La început am avut mai multă nevoie să ne sprijine alţii, acum putem şi noi, la rândul nostru, să ajutăm”, a mai spus pastorul Radu Burduja. Chiar dacă la Pătrăuţi lucrurile stau mult mai bine, ţiganii sunt aproape integraţi şi primarul Dragoş Jureschi spune că „aici nu separăm comuna între români şi ţigani”, când l-am vizitat în birou nu s-a gândit nici o secundă să-l invite şi pe Gheorghe Burduja să ia loc, acesta rămânând în picioare pe toată durata întrevederii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Din căruţa cu coviltir visează la facultatea de medicină.

Comentarii